Licitații de 100 de milioane de euro pentru televizări

Licitații de 100 de milioane de euro pentru televizări
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astăzi, pentru televiziunile din România se joacă cea mai importantă carte, care va conta enorm în următorii trei ani.

La București, în jurul prânzului, Liga Profesionistă de Fotbal organizează licitația pentru drepturile TV ale Ligii I. Un război mocnit, o luptă mult mai complexă decât arată numărul competitorilor, doar trei. Realitatea TV, Kanal D și Antena 1 își dispută, dincolo de dreptul de a transmite cele mai importante meciuri din campionatul românesc, pe următorii trei ani, sferele de influență, prestigiul, puterea.

Pentru că fotbalul face miracole. A adus, de exemplu, unui post pornit de la zero, în mai puțin de un an, audiențe de 15% și o cotă de piață rezonabilă, în condițiile în care, altfel, unei televiziuni i-ar trebui mulți ani pentru a atinge respectivele performanțe.

Licitația de astăzi începe de la suma de 54 de milioane de euro, dar surse din piață estimează că ultima strigare va fi undeva în jurul a 70 de milioane. „Este o procedură simplă, o să vedeți, va dura mai puțin de o oră, poate chiar o jumătate de oră”, apreciază Dumitru Dragomir, președintele FRF.

Tot astăzi, dar undeva la vreo 2.000 de kilometri distanță, se vinde fotbalul adevărat. UEFA va anunța, în cursul după-amiezii, cel mai probabil, care televiziune din România a câștigat, tot pentru trei ani, dreptul de a transmite prima opțiune din Champions League, așa-numitul „pachet A”.

Finalistele rămase în cursă sunt PRO TV, Kanal D și Antena 1, iar suma vehiculată pe piață ar fi de 30 de milioane de euro! Ceea ce ar însemna că într-o singură zi două televiziuni din România vor plăti pentru fotbal peste 100 de milioane de euro!

Cine este în pole-position?

În cursa pentru drepturile TV ale Ligii I, favorită pare Realitatea TV, care și-a anunțat intenția de a plusa până spre 74 de milioane de euro.

Mai ales după recenta achiziționare a Telesport, postul lui Sorin Ovidiu Vântu pare să aibă toate atuurile, miliardarul fiind cunoscut ca un om care nu știe să piardă și care are în arsenal mai multe arme în afara banilor. Un adversar de temut pentru SOV ar putea fi turcii de la Kanal D.

Ei sunt înscriși și în lupta pentru Champions League, mizând pe puterea financiară a trustului Dogan, care are o cifră de afaceri de aproape 3 miliarde de dolari! Dar, dacă va pierde la Lucerna (variantă susținută în piață, unde Pro TV deține avantajul experienței), KD ar putea direcționa suma respectivă către licitația de la București, caz în care postura de favorită a televiziunii lui Vântu s-ar putea clătina.

În fine, va fi interesantă și poziția Antenei 1, care s-a aliat într-un consorțiu cu grupul RCS, deținut de unul dintre cei mai bogați oameni din România, discretul Zoltan Teszari.

3 milioane de euro anual era suma cu care se vindeau drepturile TV pentru Liga I, în anul 2000

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×